Anna karenina

recomandare pentru dinsul. A fost trimis de contesa

Lidia

Ivanovna.

După ce se interesă de toate amănuntele cunoscute de

prinţesă in legătură cu tmărul care vroia să plece voluntar,

Serghei Ivanovici se duse in sala de aşteptare a clasei

intii, scrise un bilet persoanei de care depindea rezolvarea

chestiunii şi-1 inmină prinţesei.

—Ştiţi, vestitul conte Vronski... pleacă şi el cu trenul

acesta, il anunţă prinţesa cu un zimbet triumfător şi

sem

nificativ cind Koznişev se intoarse şi-i dădu biletul.

—Am auzit că pleacă. Dar nu ştiam cind. Chiar cu

trenul ăsta ?

—L-am văzut. E aici. E insoţit numai de mama lui.

Dealtminteri, e ceea ce avea mai bun de făcut.

■— O. da. fireşte.

Pe cind stăteau amindoi de vorbă, o mulţime de oameni

năvăliră in restaurantul gării. Se duseră şi ei intracolo

şi auziră glasul puternic al unui domn care, eu

paharul in mină, ţinea voluntarilor o cuvintare. ≪Să slujiţi

credinţa, omenirea, pe fraţii voştri, rostea domnul cu glas

tot mai ridicat. Moscova noastră vă bineeuvmtează pentru

cauza aceasta mare. Jivio V≫ incheie el tunător, cu lacYimi

in glas.

— Toată lumea strigă jivio ! O altă mulţime de oa

meni, gaia s-o doboare pe prinţesă, năvăli in sală.

■— Ah ! Ce spui, prinţesă ? intrebă cu un zimbet de

bucurie Sicpan Arkadici. care răsări deodată in mijlocul

Trăiască '. (strb.).

392

mulţimii. Ntt-i aşa că a vorbit frumos şi cu căldură?

llravu ! Şi Serghei Ivanoviei c aici ! Ce-ar fi să spui si

neata citeva cuvinte de imbărbătare ? Vorbeşti aşa de

frumos ! adăugă el cu un suris duios, stăpinit şi plin de

respect, apueindu-1 uşor de braţ pe Serghei lvi*r.*vici.

—Nu pot. Plec chiar acum.

incotro ?

—La ţară, la fratele meu, răspunse Koznişev. '"*■ '-

— Ai s-o intimeşti acolo pe soţia mea. I-am scris, dar

dumneata ai s-o vezi mai inainte. Spune-i. te rog. că m-ai

Ut şi că-i all right'. Are să inţeleagă. Totuşi, fii drăguţ

i spune-i că am tost numit membru in Comisia unită... O

inţeleagă ! Ştii, Zes petites viiseres de la vie humcine2,

ipuiic, intorcindu-se către prinţesă, cerindu-şi parcă ier-

1. iv. Aţi auzit că doamna Meahkaia, nu Liza, ci Bibiche.

trimite o mie de arme şi douăsprezece infirmiere? Nu

v am spus ?

— Da. am auzit, răspunse cu răceală Koznişev.

■— Păcat că pleci, ii spuse Stepan Arkadici. Miine dam

0 masă in cinstea a doi voluntari : Dimer-Bartneanski din

Pctcrsburg şi Veslovski al nostru. Grişa. Pleacă amindoi.

Vcslovski s-a insurat de curind. E frumos din partea lui 1

Nu i aşa, prinţesă ?

Fată să-i răspundă, prinţesa il privi pe Koznişev. Dar

faptul că Serghei Ivanovici şi prinţesa vroiau parcă să

pe de dinsul nu-1 stingherea deloc pe Stepan Arkadici.

II se uita zimbind ba la pana de la pălăria prinţesei, ba

ta dreapta şi la stinga, căutind parcă să-şi aducă aminte

di CI va. Văzind o doamnă care trecea eu cheta, Stepan Arkfidici

o chemă la dinsui şi puse in cutie o banenctă de

1 inci ruble.

—Cit timp am bani, nu mă pot uita cu indiferenţă ia

c u t i i l e astea ! zise Oblonski. Dar ce spuneţi de

telegrama

6t astăzi ? Halal de muntenegreni !

—Ce spuneţi ! izbucni el cind prinţesa il anunţă cS

Vi om Ui pleacă cu acelaşi tren.

' fot ui estr In ordine (eng! ).

" Mi c I ne a j u ns u r i a le ≪ r l e ţl l ome ne ş t i ( f r ) .

393

O umbră de tristeţe trecu pe faţa lui Stepan Arkadici.;

Dar peste un minut, cind intră in camera unde era Vronski.)

Stepam Arkadici — săltind uşor la fiecare pas şi netezindu-

şi favoriţii — uită cu cită deznădejde plinsese l

in hohote asupra trupului neinsufleţit al surorii sale şi nuj

văzu in Vronski decit un erou şi un vechi prieten.

—Cu toate lipsurile lui, trebuie să fim drepţi cu el,

spuse prinţesa lui Serghei Ivanovici, indată ce Oblonski

se |

indepărtă de dinşii. Are o fire cu adevărat rusească,

slava !j

Mă tem numai că pentru Vronski va fi penibil să-1

vadă.

Orice s-ar spune, pe mine mă induioşează soarta

acestui \

om. Căutaţi să vorbiţi cu el pe drum , ii spuse prinţesa.

—Da, poate. Dacă o să am prilejul.

- Mie nu mi-a plăcut niciodată. insă fapta lui de acum I

Ispăşeşte multe. Nu numai că pleacă, dar duce s1 un es'„-adron

pe cheltuiala lui. .......

— Da. Am auzit.

.Răsună un semnal. Toată lumea se ingrămădi spre uşi.

— Uite-1 ! arătă prinţesa spre Vronski care, imbrăcat

intr-un pardesiu lung şi cu o pălărie neagră cu boruri

largi, mergea la braţ cu maică-sa. Oblonski păşea alături

de el, vorbind ceva cu insufleţire.

Vronski privea incruntat inainte, ca şi cum n-ar fi auzit

cuvintele lui Stepan Arkadici.

După indicaţiile lui Oblonski, probabil, Vronski se intoarse

in direcţia unde se aflau prinţesa şi Sei'ghei Ivanovici

şi-şi ridică pălăria in tăcere. Chipul său imbătrinit,

pe care se intipărise durerea, părea de piatră.

După ce ieşi pe peron, Vronski — tot atit de tăcut —

Işi lăsă mama să treacă inainte, apoi se mistui in compartimentul

unui vagon.

Pe peron răsunară ≪Doamne, păzeşte-l pe ţar≫, apoi

strigăte de ura ! şi jivio ! Unul dintre voluntari, un bărbat

inalt, foarte tinăr, cu pieptul scobit, saluta cu deosebită

rivnă, fluturindu-şi deasupra capului pălăria de pislă şi

un buchet de flori. Scoţindu-şi capetele pe la spatele lui,

doi ofiţeri şi un bărbat in virstă, cu barbă mare şi cu o

şaptea soioasă, salutau şi ei.

394

III

După ee-şi luă rămas bun de la prinţesă. Serghei Iva-i.

impreună cu Katavasov, care intre timp se apro-de

el, intră intr-un vagon ticsit, şi trenul se puse in are.

In staţia Ţariţinskaia, trenul a fost intimpinat de un"

11 n bun de tineri, care cinta ≪Slava≫. Voluntarii salutară

< l i n nou şi—şi scoaseră capetele pe fereastră dar Serghei

i novici nu-i băgă in seamă. Avusese atit de mult de-a

IJU<' cu voluntarii, incit le cunoştea felul de a fi, şi asta

uu-1 mai interesa. Katavasov insă, care din pricina prencupărilor

sale ştiinţifice n-avusese prilejul să-i studieze

!><• voluntari — le arătă mult interes şi cerea informaţii

dtvspre ei de la Serghei Ivanovici.

Koznişev il sfătui să treacă la clasa a doua, ca să stea

ftlngur de vorbă cu dinşii. La staţia următoare. Katavasov

urină sfatul primit.

Cum se opri trenul, Katavasov trecu la clasa a doua şi

fflcu cunoştinţă cu voluntarii. Aceştia şedeau intr-un colţ

R] vagonului şi vorbeau cu glas tare, ştiind probabil că

n^ia călătorilor şi a lui Katavasov, care tocmai intras≪

in vagon, era indreptată asupra lui. Tinăml cu pieptul sco-

I M I vorbea mai tare decit toţi ceilalţi. Părea beat şi povi'skia

o intimplare petrecută la instituţia unde lucra el. In

\.\\i\ lui şedea un ofiţer in virstă, intr-o flanelă militară,

din garda austriacă. Asculta surizind ceea ce povestea tinarul

şi-1 intrerupea din cind in cind. Al treilea voluntar,

uni formă de artilerist, şedea pe un geamantan lingă

dlnşli. Cel de-al patrulea dormea.

[ntrind in vorbă cu tinărul, Katavasov află că avea

i i i - .1 Io io cu un negustor bogat din Moscova, care tocase c

ii frumuşică pină la douăzeci şi doi de ani. Nu-i plăcu

Im Katavasov, fiindcă se infăţişa ca un om molatic şi răsi

ii M, hărăzit de o sănătate şubredă. Se vedea că era coni

., m i i ales acum, după ce băuse, că săvirşise o faptă d≪

> IIHI ii se lăuda intr-un mod foarte pompos.

Ah voluntar, un ofiţer in retragere, făcu de asemenea

" impresie proastă lui Katavasov. St1 prezenta ea un bărbat,

trecut prin dur şi prin dirmon. Fusese şi funcţionar.

la căile ferate, şi administrator, şi fabricant. Vorbea vrute <

şi nevrute, fără rost, intrebuinţind cuvinte ştiinţifice, ne-

Jalocul lor.

Al treilea — un artilerist — ii plăcu dimpotrivă foarte j