Anna karenina

preocupările curente ale mulţimii de trintori, ca să-şi

■ timpul, se concentrară atunci asupra propa-i in

folosul slavilor : balurile, concertele, banche-p ech

'-urile, toaletele doamnelor, berea şi circiu- era o

mărturie a simpatiei faţă de slavi.

■ . ) .

389

Serghei ivanovici nu cădea de acord, in privinţa amănuntelor,

cu multe din părerile exprimate in scris sau prin

viu grai in această chestiune. işi dădea seama că problema

slavă era dintre subiectele favorite, la modă, care — schimbindu-

se mereu — slujeau totdeauna societăţii drept ocupaţie,

işi mai dădea seama şi de faptul că multă lume se

ocupa de această chestiune ca să-şi facă interesele şi să-şi

indestuleze ambiţia. Recunoştea că ziarele publicau multe

lucruri nefolositoare şi exagerate, cu singurul scop de a

atrage atenţia publicului şi de a inăbuşi cu glasul lor vocile

altora. Vedea că in acest avint general al societăţii toţi

rataţii şi nemulţumiţii se puseseră in frunte şi ţipau mai

tare decit ceilalţi : comandanţi de armată fără oşti, miniştri

fără departamente, ziarişti fără gazete, şefi de

partide fără partizani. Priceperea că in chestiunea asta

era şi multă uşurinţă, şi mult caraghioslic. Cu toate

acestea, Koznişev vedea şi recunoştea un adevărat entuziasm

in neincetată creştere, care unea intr-un singur tot

clasele societăţii şi pe care nu putea să nu-1 simpatizeze.

Măcelărirea fraţilor slavi, oameni de aceeaşi credinţă, stirnise

simpatie pentru cei prigoniţi şi revoltă impotriva prigonitorilor.

Eroismul sirbilor şi al muntenegrenilor, care

luptau pentru o cauză mare, dădu naştere in tot poporul

la dorinţa de a-şi ajuta fraţii nu cu vorba, ci de data asta

cu fapta.

Pe lingă toate acestea, Serghei ivanovici mai descoperea

un fenomen imbucurător : manifestarea opiniei publice.

Societatea işi arăta cu hotări re dorinţa. Sufletul poporului

işi găsise forma de exprimare, cum spunea Serghei

ivanovici. Şi cu cit se ocupa mai mult de această chestiune,

cu atit Kozni.şev işi dădea seama mai limpede că aici se

ascundea o problemă care urma să ia proporţii uriaşe şi si

facă epocă.

Serghei ivanovici se consacră cu totul acestei cauze

mari şi incetă să se mai gindească la cartea lui.

Era tot timpul aşa de ocupat, incit nici nu prididea să

răspundă la toate scrisorile şi la cererile ce i se adresau.