umis x. Dar ca să fii prieten, trebuie să te gindeşti la sta
rea sufletească a prietenilor tăi, şi mă tem că dumneata nu
faci acest lucru pentru Alexei Alexandrovici. inţelegi ce
vreau să spun ? zise contesa, ridicind spre dinsul ochii săi
minunaţi şi visători.
1 Prietenii prietenilor noştri sint prietenii noştri (fr.).
343
—In parte, contesă, imi dau seama că situaţia JuJ
Alexei Alexandrovici... răspunse Oblonski,
neinţelegind
bine despre ce era vorba şi de aceea dorind să nu
iasă
din generalităţi.
—Schimbarea nu e de ordin extern, rosti cu severitate
contesa Lidia Ivanovna, urmărindu-l in acelaşi timp
cu o
privire de indrăgostită pe Alexei Alexandrovici, care
se
ridicase şi se indreptase spre Landau. I s-a schimbat
inima,
i-a fost dăruită o inimă nouă şi mi-e teamă că nu te-ai
gindit
indeajuns la transformarea care s-a săvirşit intrinsul.
—in linii generale, pot să-mi dau seama de această
transformare. Am fost totdeauna prieteni, şi acum...
zise
Stepan Arkadici, răspunzind cu o căutătură duioasă la
pri
virea contesei, in timp ce cumpănea in minte cu
care
dintre cei doi miniştri se afla in mai bune relaţii
con
tesa, ca să hotărască pe lingă care dintre dinşii s-o
roage
să intervină.
—Transformarea care s-a săvirşit intr-insul nu-i poate
slăbi sentimentul de iubire faţă de aproapele său, ba
dim
potrivă trebuie să-i sporească acest simţămint. Mă
tem
insă că dumneata nu mă inţelegi. Nu doreşti ceai ? il
in
trebă contesa, arătind cu ochii spre un fecior care
adusese
pe o tavă ceştile cu ceai.
—. intr-adevăr, nu destul de bine, contesă... Desigur,
nenorocirea lui...
— Dar nenorocirea asta s-a prefăcut in cea mai mare
fericire cind i s-a innoit inima, şi Cel-de-sus ii umple
toată fiinţa ! exclamă contesa, uitindu-se drăgăstos la
Stepan Arkadici.
„Cred că am s-o pot ruga a vorbi şi cu unul, şi cu celălalt",
se gindi Oblonski.
—■ O, fireşte, contesă, zise Stepan Arkadici ; dar imi
inchipui că aceste schimbări sint atit de intime, incit nimeni
— nici persoana cea mai apropiată — n-ar indrăzni
6ă vorbească despre ele.
—Dimpotrivă, trebuie să vorbim şi să ne ajutăm unii
pe alţii.
—Da, fără indoială, dar sint unele deosebiri de con
vingeri, apoi... urmă Oblonski, cu zimbetul cel mai
blind.
—NU pot exista deosebiri de vederi, cind este vorba
de un adevăr sfint...
344
—O, da, desigur, dar... şi Stepan Arkadici tăcu, fisticit,.
dindu-şi seama că era vorba de religie.
—Mi se pare că are să adoarmă numaidecit, şopti
Alexei Alexandrovici, apropiindu-se de Lidia
Ivanovna.
Stepan Arkadici intoarse capul. Landau şedea cu capul
plecat Iingă fereastră, rezemat de braţele şi de speteaza
fotoliului. Simţind privirile intoarse spre el, francezul ridică
fruntea şi zimbi naiv, ca un copil.
—Nu vă uitaţi la dinsul, ii rugă Lidia Ivanovna şi, cu
un deget uşor, impinse un scaun spre Alexei
Alexandro
vici. Am băgat de seamă... incepu contesa să spună
ceva,
i i; ir tocmai atunci intră feciorul cu o scrisoare. Lidia
Iva
novna citi la repezeală misiva şi, după ce-şi ceru
iertare,
≪ixise răspunsul cu o iuţeală extraordinară. Dădu
fecioru
lui răspunsul şi se intoarse Ia masă. Am băgat de
seamă,
urmă contesa, că moscoviţii, mai cu seamă bărbaţii,
sint
oamenii cei mai nepăsători faţă de religie.
—A, nu, contesă. Mi se pare că moscoviţii au reputaţia
(!<■ a fi oamenii cei mai neclintiţi in credinţa lor,
răspunse
Stopan Arkadici.
—După cite inţeleg, dumneata faci parte, din neno
rocire, dintre cei nepăsători, spuse Alexei
Alexandrovici
către Oblonski cu un zimbet obosit.
—Cum poţi fi nepăsător ? ! izbucni Lidia Ivanovna.
—in această privinţă, nu-s deloc nepăsător, dar sint
Incă in aşteptare, zise Stepan Arkadici cu zimbetul
său
care indulcea cuvintele. Cred că incă n-a venit pentru
mine
clipa unor astfel de intrebări.
Karenin şi Lidia Ivanovna schimbară o privire.
— Niciodată nu putem şti dacă a venit vremea ori nu;
rosti cu severitate Alexei Alexandrovici. Nu trebuie să ne
intrebăm dacă siniem ori nu sintem gata, Harul nu se podupă
pregătirea oamenilor. El nu se pogoară uneori
asupra celor ce se trudesc, ci se pogoară asupra celor nepregătiţi
— ca asupra lui Saul.
— Nu. Mi se pare că incă nu, spuse Lidia Ivanovna;
care inti'e timp urmărise mişcările francezului.
Landau se sculă şi veni spre dinşii.
—imi daţi voie să vă ascult şi eu ?
—Cum de nu ! Nu vroiam să te tulbur ! răspunse Lidia
Ivanovna, privindu^l cu duioşie. Ia loc Iingă noi.
345
—Trebuie numai să nu inchizi ochii, pentru a nu fi
lipsit de lumină, adăugă Alexei Alexandro viei.
—Ah, dacă ai şti cit de fericiţi sintem, simţindu-i veş
nica prezenţă in inimile noastre ! — urmă contesa
Lidia
Ivanovna cu un zimbet exaltat.
—Uneori omul poate să se simtă in stare a se ridica
la asemenea inălţimi, zise Stepan Arkadici, simţind că
se
preface atunci cind recunoaşte religia ea ceva
inălţător, şi
in acelaşi timp neputindu-se hotări a se arăta libercugetător
faţă de contesă, care — printr-un singur cuvint
spus
lui Pomorski — i-ar fi putut da postul dorit.
—Cu alte cuvinte, dumneata vrei să spui că-1 impie
dică păcatul ? il intrebă Lidia Ivanovna. Asta e o
părere
greşită. Păcatul nu mai există pentru cei credincioşi ;
pă
catul li-e răscumpărat. Pardon, adăugă contesa,
uitindu-se
la feciorul care intră din nou cu un alt bilet. il citi şi
răs
punse verbal : ≪Spune-i că miine, la marea ducesă≫.
Pen
tru un credincios nu există păcat, urmă ea.
—Bine, bine, dar credinţa fără fapte e moartă, spuse
Stepan Arkadici, amintindu-şi de această frază din
cate
hism şi subliniindu~şi independenţa numai printrun
zimbet.
—Poftim, asta e din epistola apostolului Iacov, spuse
Alexei Alexandrovici către Lidia Ivanovna cu
oarecare
mustrare, ca despre o chestiune pe care o dezbătuseră
de
mai multe ori. Cit rău a făcut interpretarea falsă a
acestui
pasaj ! Nimic nu te indepărtează atit de credinţă ca
această
interpretare. Se zice : ≪N-am făcut fapte bune. de aceea
nu
pot să cred≫, asta insă nu s-a spus nicăieri. S-a spus
toc
mai contrariul.
—Să te osteneşti pentru Dumnezeu, să-ţi mintuieşti
sufletul prin munci şi prin post, rosti contesa Lidia
Iva
novna cu dezgust şi cu dispreţ — acestea sint părerile
bar
bare ale călugărilor noştri... Aşa ceva nu s-a spus
nicăieri.
E mult mai simplu şi mult mai uşor, adăugă contesa,
uitin
du-se la Stepan Arkadici cu acelaşi zimbet de
incurajare
pe care-1 folosea atunci cind imbărbăta la curte pe
tinerele
domnişoare de onoare, fisticite din pricina noului
mediu.
—Sintem mintuiţi de Christos, care a suferit pentru
noi. Sintem mintuiţi prin credinţă, intări Alexei
Alexan
drovici, incuviinţind cu privirea cuvintele contesei.
346
—Vous comprenez l'anglais ?' intrebă Lidia Ivanovna
şi, primind un răspuns afirmativ, se sculă şi incepu
să
caute printre cărţile de pe un raft mie. Vreau să citesc
Dostları ilə paylaş: |