Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 20 - RUAD

Episodul spiritual nr.20 îl are ca erou pe RUAD. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 22-96 (secolul 1, era noastră). RUAD s-a născut în localitatea portuară Unica Colonia (Portus Divinus), situată pe ţărmul Mării Mediterane, pe teritoriul provinciei romane Africa Nova. În secolele următoare, modestul port s-a transformat într-un mare oraş ce poartă denumirea actuală de Oran (Ouahran) şi aparţine ţării numite Republica Algeria.

Părinţii lui RUAD, Arhud (tatăl) şi Nedike (mama), erau de origine berberă. Dintre cei 7 copii născuţi de Nedike au supravieţuit doar 3 băieţi. RUAD, mijlociul, era cu 4 ani mai tânăr decât Inem. Ultimul născut, Godhun, avea cu 6 ani mai puţin decât RUAD. Tatăl lor era negustor de haine, reuşind cu greu să îşi întreţină familia. Firea lui modestă şi cinstită li s-a transmis celor 3 fii, dar viaţa l-a învăţat pe fiecare să supravieţuiască prin orice fel de mijloace.

Intrat ca mercenar în armata romană, Inem a devenit un bărbat dur şi însetat de avere. Godhun a continuat practica negustoriei a tatălui, trăind modest cu famila lui, aşa cum văzuse în casa părinţilor.

RUAD a avut o soartă diferită de a celorlalţi bărbaţi din familie, devenind la vârsta adolescenţei victima sărăciei tatălui său. Avea 17 ani (în anul 39), când un cămătar l-a reclamat judecătorului roman că îi datora o mare sumă de bani şi nu avea cum să i-o restituie. Nefericitul Arhud voise să cumpere mai multă marfă, o achitase cu banii împrumutaţi de la cămătar şi nu reuşise să o vândă pe toată. Negociatorul judecătoresc i-a spus lui Arhud, în mare taină, după ce discutase cu reclamantul, că i-l putea da ca servitor pe RUAD pentru un număr de ani, până când valoarea muncii băiatului ar fi stins datoria tatălui. RUAD s-a bucurat că în felul acesta îşi salva tatăl de la închisoare. Nici el şi nici Arhud nu şi-au dat seama de la început că plata datoriei însemna intrarea în sclavie domestică pe un număr nelimitat de ani la boierul Kadral, mare negustor de sclavi şi cămile purtătoare de mărfuri în deşert.

Casa lui Kadral, mare cât un palat, situată în zona de sud a oraşului, unde se află cartierul celor bogaţi, i-a plăcut lui RUAD. La fel de mult i-a plăcut familia boierului, acesta având la vedere o singură nevastă, doi băieţi şi patru fete. Marele noroc al lui RUAD a fost adoptarea lui de către întreaga familie ca pe o rudă îndepărtată, fără a fi dispreţuit că sclavii cumpăraţi la târg. Principiile moralei berbere în privinţa vieţii de familie fiind respectate cu stricteţe, RUAD s-a bucurat de respectul stăpânilor şi de prietenia copiilor.

În decurs de un an, a fost obligat să înveţe bunele maniere ale unui servitor de stăpâni bogat şi să deprindă practici de luptă specifice mercenarilor din armata romană. După ce şcolarizarea lui s-a încheiat, RUAD a devenit umbra stăpânului, paznicul permanent şi confidentul acestuia. În ochii lumii exterioare casei, RUAD purta calitatea de valet. Avea voie să îşi viziteze părinţii şi fraţii, chiar să îi şi ajute cu bani. L-a servit pe Kadral cu un devotament absolut, îndeplinindu-i toate poruncile.

Ştia că stăpânul vindea sclavi capturaţi din triburile deşertului, punându-i la dispoziţia militarilor şi afaceriştilor romani. Cămilele lui aduceau mărfuri din deşert, mult cerute pe piaţa oraşului. În aparenţă, Kadral era slujitorul oligarhiei romane, îmbogăţită prin jafuri, războaie şi comerţ cu sclavi. Totuşi, RUAD aflase uşor despre activitatea paralelă a stăpânului când începuse să îl însoţească în case conspirative din oraş şi din ţinuturi îndepărtate. Kadral îşi iubea nespus poporul berber, greu exploatat şi persecutat de ocupanţii romani. Dorinţa de independenţă a populaţiei berbere se reafirma în mod constant, prin acţiuni de protest împotriva abuzurilor administraţiei romane.

Aspectul fizic, temperamentul şi caracterul berberilor din nordul Africii erau asemănătoare locuitorilor din Europa meridională. Majoritatea dintre ei aveau părul blond, ochii albaştri, statură înaltă, trupul zvelt, constituţia fizică viguroasă, temperamentul vioi şi nobil. Erau înclinaţi spre viaţă sedentară. Monogamia era obligatorie, iar femeile se bucurau de mult respect. Alfabetul berber provenea din cel fenician.

Nici sub stăpânirea romană berberii nu au renunţat la graiul lor tradiţional. Sentimentul apartenenţei naţionale era copleşitor, el generând revolte împotriva absurdităţii brutalităţii cu care guvernau reprezentanţii Republicii Romane. În mare secret, cu sprijinul câtorva slujitori ca RUAD, boierul Kadral îi ajuta cu alimente, bani şi arme pe răsculaţii care se încumetau să apere demnitatea poporului sărac.

Preocupat de viitorul lui RUAD, Kadral i-a dat-o de nevastă pe Sildin, una dintre menajerele soţiei lui. La 24 de ani, RUAD s-a văzut căsătorit cu frumoasa berberă ce fusese cumpărată de stăpân la târgul de sclavi. Fata avea 18 ani, îl plăcea pe RUAD şi s-a bucurat nespus pentru odaia primită de la stăpâna Ayhir, în anexa destinată slujbaşilor căsătoriţi. I-a dăruit lui RUAD 3 copii. Primul născut a fost Yedah, o fetiţă blondă cu ochii albaştri, ca şi părinţii ei. Venise pe lume când Sildin avea 20 de ani. Au urmat cei doi băieţi. Umbekdo era cu 3 ani mai mic decât sora lui. Dirreko a văzut lumina zilei când frăţiorul său avea 3 anişori.

RUAD şi familia lui au avut tot ce le-a trebuit pentru o viaţă normală şi liniştită. Înaintea căsătoriei cu Sildin, Kadral i-a spus lui RUAD că datoria lui Arhud fusese achitată, iar el se putea considera un om liber. Plin de recunoştinţă, tânărul servitor şi-a implorat stăpânul să nu-l alunge din slujba sa. Dorinţa i-a fost îndeplinită, iar după moartea subită a lui Kadral, fiul acestuia, Berruku, l-a luat în casa lui cu aceleaşi îndatoriri pe care le avusese la primul stăpân.

La 74 de ani, RUAD nu se simţea bătrân. Continua să îşi însoţească stăpânul peste tot, fiind în stare să lupte alături de paznicii tineri. Fata lui, Yedah, împlinise 48 de ani. Căsătorită cu un negustor bogat, trăia bine într-o casă mare, bucurându-se de cele două fiice, măritate şi ele. Umbekdo şi Dirreko erau angajaţi în corpul de pază şi capturare a sclavilor, bine recompensaţi de Berruku.

RUAD şi-a găsit sfârşitul încercând să îi salveze viaţa stăpânului său. Se aflau la târgul de sclavi, când Berruku a fost atacat de un negustor nemulţumit de suma oferită. RUAD s-a repezit, acoperindu-şi stăpânul cu trupul său. Era mai înalt şi mai voinic decât Berruku, aşa că pumnalul l-a lovit în plin. Ceilalţi doi paznici l-au dus pe stăpân acasă viu şi nevătămat. Trupul neînsufleţit al credinciosului RUAD a fost îngropat în grădina palatului, în apropierea mormântului primului stăpân, binefăcătorul Kadral.

Nina Petre
1 mai 2015