Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 15 - RAUKHA

Antecesoarea RAUKHA a trăit între anii 512-583 (secolul 6). S-a născut într-o comunitate germanică stabilită într-o zonă bogată în păduri ce aparţinea Peninsulei Iutlanda. După sute de ani, acolo s-a construit oraşul Vejen (denumire actuală) situat astăzi pe teritoriul Regatului Danemarcei.

Locuită încă din Antichitate de popoare germanice (cimbri, angli, iuţi), Peninsula Iutlanda a fost supusă migraţiei triburilor germanice ale danilor (vikingi sosiţi din Scandinavia Meridională) începând cu secolul 6. În acele vremuri, Iutlanda era acoperită în cea mai mare parte de păduri dese. Specii variate de animale şi păsări adaptate climei aspre populau codrii sălbatici. Verile erau reci, iar iernile, umede şi lungi. Mistreţii, vulpile şi jderii constituiau o faună bogată, alături de numeroase păsări, în majoritate corbi. Aceştia erau cele mai puternice zburătoare, numiţi de vikingii danezi drept „păsările lui Odin”.

Asprimea climei nu a putut frâna dezvoltarea societăţii omeneşti pe acele meleaguri. Oamenii sosiţi din nord au creat o civilizaţie adaptată la mediu, folosindu-şi inteligenţa şi tenacitatea specifice popoarelor scandinave. Vikingul Kredl, cel care va deveni tatăl eroinei noastre, dăduse năvală peste tribul iuţilor din pădure, alături de numeroşi camarazi de navigaţie. Aceasta se întâmplase în jurul anului 500. Iuţii, care nu opuseseră nicio rezistenţă la asaltul invadatorilor, fuseseră lăsaţi în viaţă, dar obligaţi să îşi accepte condiţia de semisclavie. Femeile măritate au fost lăsate lângă bărbaţii lor, iar fetele trecute de vârsta copilăriei au ajuns nevestele cuceritorilor. Vikingii aveau cultul familiei şi un respect imens pentru femeile lor.

Războinicul Kredl şi-a luat-o de nevastă pe Nuik, părinţii ei fiind iertaţi de sclavie. Fata, de doar 15 ani, a devenit o aprigă nevastă de viking, dând naştere la 6 copii. Au rămas în viaţă doar 3, ceilalţi prăpădindu-se din cauza condiţiilor grele de trai. Unica fată, RAUKHA, avea doi fraţi mai mici, Olmar şi Dorrik.

Treptat, de-a lungul anilor, fiecare familie de vikingi îşi amenajase o fermă pe terenul vast cucerit prin lupta cu vechii localnici. Părinţii RAUKHĂI aveau o casă mare construită din bârne, acoperită cu un strat gros din coji desprinse de pe trunchiurile copacilor. În interior se aflau bănci acoperite cu blănuri, pentru dormit. Scaunele şi mesele erau aşezate în jurul vetrei. În apropierea intrării, într-un colţ întunecat, în care pătrundea numai şeful tribului (şi preot în acelaşi timp), era sanctuarul cu statuia idolului, sculptat în lemn. În jurul casei se aflau construcţiile anexe: bucătăria, cămara pentru provizii, cuptorul, încăperea pentru baie, şura de fân, grajdul.

RAUKHA, devenită gospodină alături de mama ei, o ajuta la prepararea hranei, compusă din carne, fructe, legume şi cereale (aduse deseori de la mari distanţe). Carnea de vânat (cerb, mistreţ, urs, iepure) reprezenta un aliment substanţial. Peştele era şi el un aliment de bază. Pentru conservarea cărnii, bine sărată, gospodarii aveau gropi de gheaţă, aceasta păstrându-se întreagă tot anul.

Kredl consuma o băutură alcoolică tare împreună cu prietenii lui. La fel ca toţi vikingii, Kredl era preocupat de păstrarea trupului sănătos şi viguros. În acest scop, igiena corporală era obligatorie. O dată pe săptămână, întreaga familie făcea baie în încăperea special amenajată, frecându-se pe corp cu frunze de mesteacăn, care făceau spumă în contact cu apa.

În toate comunităţile de vikingi danezi, legăturile de familie şi simţul onoarei erau foarte puternice. Copiii oamenilor săraci creşteau împreună cu fiii celor bogaţi, fără nicio discriminare de clasă. Femeile se aflau la egalitate în drepturi cu bărbaţii: aveau dreptul să posede pământuri, să poarte arme (pumnal şi arc cu săgeţi), să lupte alături de bărbaţi împotriva duşmanilor.

Împlinind 17 ani, părinţii i-au cerut frumoasei RAUKHA să se sacrifice pentru creşterea a doi copii rămaşi orfani, tatăl lor fiind bun prieten cu Kredl. Ferma lui Nordanker (tatăl copiilor) se afla destul de departe, fiind nevoie să călătorească o zi întreagă până să ajungă la ea. Nordanker, îndurerat peste măsură de moartea soţiei, voia să le asigure cea mai bună îngrijire băieţilor săi. Cel mare avea 5 ani, iar cel mic, doar 2. Nu se putea decide să îşi aducă altă nevastă în casă. RAUKHA, obişnuită cu îngrijirea fraţilor ei, s-a purtat ca o soră devotată cu fiii stăpânului.

După 3 ani, Nordanker i-a găsit un soţ în persoana nepotului său, Randirn. Voia să îşi aducă o nouă nevastă şi se simţea obligat să o răsplătească pe RAUKHA pentru devotamentul ei. Randirn, la 24 de ani, s-a bucurat de oferta unchiului. O cunoştea bine pe RAUKHA, cu toate calităţile ei deosebite. Nunta s-a sărbătorit la ferma lui Randirn, unde locuia doar cu servitorii. Părinţii lui muriseră cu ani în urmă, din cauza unor boli provocate de frig.

Bucuroasă de a fi primit un soţ cumsecade, RAUKHA s-a străduit să îi demonstreze că şi el avea de ce se fie mulţumit. Preocupările gospodăreşti erau perfecte, învăţate bine de la mama ei, Nuik. Cei 3 copii născuţi începând cu vârsta de 24 de ani au supravieţuit tuturor simptomelor de îmbolnăvire. După Mimde, prima fetiţă, a născut-o pe Nurrial, la o diferenţă de 4 ani. La 31 de ani a sosit şi mult-doritul băiat, Krundill.

Randirn, la fel ca toţi bărbaţii care aveau familie, îndeplinise ritualurile cu ocazia naşterii copiilor săi, a sacrificării unor animale pe altarul îmbunării zeilor protectori. Tot el şi-a căsătorit fetele şi băiatul, conform tradiţiei poporului său. Totuşi, el nu putea îndeplini funcţia de ghicitor, fiind nevoit să o lase în grija preotului satului, fiindcă nu avea harul necesar.

După naşterea lui Krundill, RAUKHA şi-a anunţat bărbatul că poate prelua funcţia de ghicitor al familiei. Cu învoirea preotului, femeia şi-a luat în primire obligaţia la care se gândise multă vreme. Cunoştea bine rugăciunile, formulele magice, cântecele şi dansurile religioase. Ştia să interpreteze visele, să facă preziceri, să cerceteze semnele prevestitoare ale victoriei bărbaţilor împotriva triburilor nomade care încercau să le cucerească satul. RAUKHA ştia invocaţiile potrivite pentru obţinerea protecţiei zeilor în care credeau vikingii ajunşi în acel ţinut.

Zeul lor suprem era Odin (Odhinn); Wodan - zeul furiei războinice şi al morţii; Donar (Thor) – zeul tunetului şi al furtunii aducătoare de ploaie binefăcătoare pentru recolte, apărător al oamenilor împotriva duşmanilor; Tiwaz (Tyr) era o divinitate a războiului, hotărând de partea cui să fie victoria şi apoi împăcând adversarii. RAUKHA ştia de la părinţii ei că Soarele, Luna, stelele, pământul, plantele, arborii şi anumite obiecte posedau forţe care protejau oamenii. Prin invocaţii şi anumite semne făcute pe obiectele de rugăciune, RAUKHA cerea deseori ajutorul zeilor, iar zeii i-au dat puterea de a trăi mai mult decât majoritatea femeilor din acea zonă.

Avea 71 de ani şi se considera o femeie fericită, fiindcă îşi îndeplinise cu mare credinţă toate obligaţiile pământeşti. Avea nepoţi şi strănepoţi. Cu toţii o adorau şi se străduiau să înveţe de la ea cât mai multe lucruri bune. Randirn, ajuns la 75 de ani, încă mai avea putere să se ocupe de fermă şi să meargă la vânătoare. Femeia s-a stins uşor, într-o noapte geroasă de iarnă, adormind pe veci cu zâmbetul pe chip. Le zâmbea zeilor care se pregăteau să o primească în lumea lor.

Nina Petre
3 decembrie 2014