Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul



Yüklə 0,73 Mb.
səhifə34/116
tarix05.01.2022
ölçüsü0,73 Mb.
#66696
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   116
Episodul 17 - NORRAL

Episodul nr.17 îl are ca erou pe NORRAL, un bărbat din Mesopotamia care a trăit între anii 316-382 (secolul 4). NORRAL s-a născut şi a locuit toată viaţa în străvechiul oraş Korkura (denumirea actuală: Kirkuk). Părinţii lui, Duhrid (tatăl) şi Rolno (mama), au avut 6 copii. Singurii care au rămas în viaţă, scăpând de molimele ce făceau numeroase victime omeneşti au fost NORRAL şi fratele său mai tânăr cu 8 ani, Yurun.

Familia lui Duhrid, foarte săracă, supravieţuia din munca sa, bărbatul fiind confecţioner de încălţăminte pentru militarii romani. Până în anul 363, Mesopotamia s-a aflat pe teritoriul Imperiului Roman. Băieţii lui Duhrid nu au avut profesori, fiind nevoiţi să înveţe cum să socotească banii de la părinţi, iar mai târziu de la patroni.

Împlinind 14 ani, NORRAL a fost dus de tatăl său la un croitor, fiind luat drept ucenic. După 2 ani, băiatul ştia să lucreze la orice fel de haine, devenind croitor calificat. A muncit la acelaşi patron până la 21 de ani, când s-a încumetat să îşi deschidă un mic atelier, în apropierea casei părinţilor, unde cosea haine pentru militari.

După ce a umplut o pungă cu galbeni, s-a încumetat să o ceară de nevastă pe Lundir, o fată de 16 ani, al cărei tată îi era prieten şi client. Casa cea nouă în care şi-a adus nevasta fusese construită de NORRAL în decurs de 3 ani. Lundir, o copilă firavă, i-a dăruit soţului două fete (Digdi şi Yune) şi un băiat (Nassih). Ultimul născut, Yune, avea doar un anişor când Lundir a decedat, din cauza unei boli de inimă.

După câteva luni, NORRAL şi-a luat o a doua nevastă. Împlinise 35 de ani şi avea nevoie de o nouă mamă pentru copiii lui. Rayh, fata de 18 ani ajunsă în casa croitorului NORRAL, dorea neapărat să se mărite după pierderea a 3 bărbaţi care o ceruseră de nevastă. Toţi muriseră pe drumuri comerciale, fiind ucişi de hoţii apăruţi în calea lor. Rayh a născut o fetiţă (Rurrin) şi un băieţel (Assurral). Tată a 5 copii, NORRAL s-a descurcat cum i-a fost priceperea, cosând uniforme militare zi şi noapte.

În anul 363, oraşul său, ca şi ţinutul Mesopotamiei, au ajuns sub stăpânirea Imperiului Sasanid. Dinastia Sasanizilor a domnit în Persia din anul 224 până la cucerirea arabă din 651. Întemeietor al dinastiei a fost regele Ardashir (224-241). El a pus stăpânire, în 226, pe oraşul Ctesifon, făcând din el capitala propriului regat. Aflaţi mereu în conflict cu romanii şi apoi cu Imperiul Bizantin, sasanizii au urmărit să obţină controlul absolut al drumurilor comerciale dintre Orient şi Marea Mediterană. Cuprins între fluviile Eufrat şi Indus, statul sasanid s-a considerat continuatorul tradiţiilor Persiei ahemenide, întorcându-se la izvoarele civilizaţiei persane. Sasanizii au respins elementele civilizaţiei elenistice.

Instaurând o monarhie puternică, sprijinită de o aristocraţie războinică şi un cler fanatic (promotor al credinţei în zoroastrism), statul sasanid a reprezentat timp de 4 secole prima putere militară a Orientului şi principalul adversar în Asia al Imperiului Roman. În urma unui îndelungat război desfăşurat între anii 337-363, regele sasanid Shapur II (309-379) a încheiat o pace cu romanii, prin care a dobândit cea mai mare parte a Mesopotamiei.

La 47 de ani, în anul 363, croitorul NORRAL din Korkura s-a văzut nevoit să înveţe croiala hainelor militare sasanide. Adaptându-se repede la cerinţele noilor clienţi, şi-a refăcut clientela, ajungând să câştige mult mai bine ca pe vremea romanilor. Copiii au crescut fără a cunoaşte sărăcia în familie. Rayh, femeie cumsecade, nu a făcut o mare deosebire între orfanii lui NORRAL şi proprii săi copii.

NORRAL, obsedat de nevoia unor mari câştiguri băneşti, şi-a vândut fetele pe mari sume de bani. Digdi şi Yune au fost date unor negustori care făcuseră avere prin comercializarea unor mărfuri aduse din Orientul îndepărtat. Niciunul dintre ei nu avea mai puţin de 30 de ani. Pe fiul cel mare, Nassih, l-a dat copil de trupă, gândindu-se că o carieră de militar sasanid l-ar fi transformat într-un om bogat. Fata cea mică, Rurrin, a fost cumpărată de un comandant militar care mai avea două neveste. Băiatul cel mic, Assurral, a pornit la drum spre India, la doar 15 ani, împreună cu o caravană de negustori, nedorind să ajungă soldat.

La 66 de ani, fericitul NORRAL se considera un tată cu toate datoriile împlinite faţă de copiii lui. Cu toţii erau căsătoriţi şi părinţi, cu excepţia lui Assurral, care încă nu avea copii. NORRAL credea că va trăi fericit alături de nevasta lui mai mult de 90 de ani, nebănuind că moartea îl pândea tocmai din direcţia lui Rayh. De femeie se îndrăgostise un militar bogat, musafir obişnuit în casa lui NORRAL. Soţie credincioasă, ea s-a străduit să respingă propunerile repetate ale bărbatului de a fugi cu el. Nici după moartea lui NORRAL, otrăvit de rivalul său, Rayh nu a vrut să îl urmeze pe ucigaş. După înmormântarea soţului, femeia a înghiţit otravă, stingându-se după câteva minute.



Nina Petre
2 februarie 2015


Yüklə 0,73 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   116




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©www.muhaz.org 2025
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin