Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 7 – NOGD

Episodul spiritual nr.7 îl are ca erou pe NOGD. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 1326-1384. NOGD s-a născut într-un trib african de berberi (mauri) aşezat în apropierea ţărmului Oceanului Atlantic, pe teritoriul Imperiului Mali. În vremurile noastre, în zona vechiului sat berber se află oraşul Jreida, aparţinând ţării numite Republica Islamică Mauritania.

Părinţii lui NOGD, Yene (tatăl) şi Tihdu (mama), oameni cu un trai modest, au crescut 13 copii. Dintre aceştia, 4 au decedat la vârste mici, din cauza muşcăturilor de reptile veninoase, 5 (băieţi) au fost răpiţi pentru a fi vânduţi ca sclavi, iar restul de 4 copii (2 băieţi şi 2 fete) au rămas lângă părinţi. NOGD avea un frate mai tânăr cu 6 ani, numit Nigamu. Surorile lor, Oydo şi Digyen, erau mai tinere decât ei, cea mai tânără fiind Digyen.

Triburile berbere de pe coasta Oceanului Atlantic au fost islamizate în secolul 11, după ce Regatul Almoravizilor a distrus Imperiul Ghana. Destrămarea acestuia a făcut ca teritoriile sale să ajungă sub stăpânirea Imperiului Mali. Regii care au condus Imperiul Mali se numeau „mansa” şi aparţineau dinastiei Keyta. În perioada vieţii lui NOGD, au domnit următorii regi: 1) Kango (Mansa) Musa I (1312-1337); 2) Mansa Maghan I (1337-1341); 3) Mansa Sulaiman (1341-1360); 4) Kassa (1360); 5) Mari Dyata II (1360-1374); 6) Musa II (1374-1387).

Populaţia satului în care se nasuse NOGD avea o structură socială tribală. Strămoşii tuturor, berberi cu fire independentă, au rezistat, începând cu secolul 7, cuceritorilor arabi, dar treptat au fost arabizaţi şi islamizaţi. Au continuat totuşi să îşi menţină trăsăturile originale, prin obiceiuri şi tradiţii transmise de la o generaţie la alta.

Ocupaţia de bază a consătenilor lui NOGD şi a părinţilor lui era agricultura. Toate familiile practicau culesul şi cultivarea pământului, natura fiind destul de generoasă. Arborii sălbatici şi cei semicultivati, ca palmierul de ulei, arborele de papaya şi cel de cola, ofereau roade preţioase: ulei şi vin de palmier, scoarţă de copac, cenuşă folosită cu sare, materialele pentru construcţii. Femeile efectuau muncile agricole, lăsând defrişatul în seama bărbaţilor. Ca unealtă agricolă foloseau săpăliga. În plus, aveau obligaţia de a culege plantele comestibile şi de a prinde mici vietăţi: insecte şi animale destinate hranei. Caprele, găinile şi câinii ajungeau deseori drept ofrande pentru îmbunarea spiritelor naturii. Şerpii, vietăţi protejate, primeau lapte, fiind consideraţi simbolul fecundităţii şi reprezentanţi ai strămoşilor.

Unitatea de bază a comunităţii satului era marea familie. Averea părinţilor intra în posesia fiului cel mai vârstnic, iar următorul fiu ca vârstă primea rolul de şef al familiei. Înainte de căsătorie, fiii lui Yene şi-au construit colibele în apropierea celei a părinţilor. Primul şi cel de-al doilea fiu, în ordinea vârstei, fuseseră furaţi încă din copilărie. Şeful satului, ajutat de sfatul bătrânilor, a decis ca NOGD să moştenească toate bunurile părinţilor, iar Nigamu să preia rolul de şef al familiei după moartea lui Yene.

Împlinind 16 ani, NOGD a intrat într-un grup de săteni care începuseră să practice comerţul cu fildeş. Aduceau colţii de elefanţi de la mare distanţă, înfruntând pericole nenumărate. Erau prinşi uneori de paznicii domeniilor pe care călătoreau, bătuţi şi lăsaţi fără preţioasa marfă. Cu toate aceste neajunsuri, NOGD şi colegii săi de afaceri au reuşit să strângă bucăţi de aur şi ceva pietre preţioase, considerându-se oameni bogaţi.

La 20 de ani, pofta de avere a lui NOGD crescuse considerabil, îndemnându-l să adere la comerţul cu sclavi. În cugetul său încolţise de mult dorinţa de a-şi răzbuna cei 5 fraţi răpiţi de mici, despre soarta cărora nu se mai ştia nimic. Fiind înalt şi voinic, priceput la mânuirea armelor folosite în răpiri, a colindat prin ţinuturile izolate, furând băieţi din alte triburi. Timp de 2 ani a strâns o avere suficient de mare pentru a-şi cumpăra de la stăpânul zonei în care locuia o bucată de teren.

A defrişat mare parte din pământul său, construindu-şi o colibă mai spaţioasă decât a oricărui bărbat din satul său. Având avere în aur, pietre preţioase, teren, casă şi multe animale, NOGD s-a îndepărtat de comunitatea sătenilor. Le-a rămas totuşi apropiat celor din familie şi tuturor rudelor sale.

Având deja 22 de ani, îi sosise vremea să îşi aducă o nevastă în casă. Cu aur şi câteva animale mari a cumpărat-o pe Ygad. Fata având doar 13 ani şi fiind foarte frumoasă, nu reuşise niciun tânăr din sat să dea în schimbul ei atât cât oferise trufaşul NOGD. Alegerea s-a dovedit a fi bună de ambele părţi. Ygad, bine educată de mama sa, era o musulmancă foarte credincioasă, dar şi o bună păstrătoare a tradiţiilor religioase berbere.

La fel ca părinţii şi toate rudele, fata credea că morţii trăiau în pământ, iar anumite părţi din ei renăşteau în pruncii nou-născuţi sau în animalele reprezentative pentru fiecare familie (totemurile). Ygad a dat naştere la 12 copii, rămânând în final doar cu două fete şi un băiat. Fetele se numeau Uydun şi Anymhu, iar băiatul, Rorrug. Pe Uydun o născuse la 15 ani, pe sora ei, la 24 de ani, iar pe băiat, la 31 de ani. Dintre cei 9 copii pierduţi de-a lungul anilor, 3 au fost ucişi de hoţii de sclavi, iar 6 s-au îmbolnăvit grav, nemaiputând supravieţui.

La 40 de ani, NOGD încă mai fura copii şi îi vindea negustorilor de sclavi. Familia lui nu cunoştea prea bine sursa averii, care creştea de la un an la altul. Rareori mai pleca la drum lung spre triburile deşertului. Avea grupul său de răpitori, care îi aducea aur după fiecare captură şi vânzare.

Fiul său, Rorrug, a devenit posesorul uriaşei averi a tatălui, ceea ce rămăsese după achitarea dotei de căsătorie pentru fiecare dintre surorile lui. Fetele au ajuns bine, tatăl lor având grijă să le dea unor negustori bogaţi. Rorrug a aflat despre sursa averii tatălui prin destăinuirea lui NOGD. Băiatul împlinise 18 ani şi dorea să se apuce de negustorie. Pentru a-l feri de primejdiile călătoriilor, NOGD l-a pus în legătură cu grupul său de luptători hoţi de copii. De atunci şi până la moartea lui NOGD, Rorrug a coordonat întreaga activitate a grupului, împărţind pe jumătate câştigurile cu tatăl său.

La 58 de ani, NOGD se considera încă tânăr. Bolile îl ocoleau, iar pofta de viaţă nu îi scăzuse deloc. Totuşi, îi sosise momentul să plătească pentru toţi copiii furaţi la ordinele lui. Într-o seară, în timp ce fuma stând comod în grădina sa, un bărbat a sărit gardul şi l-a înjunghiat mortal. A doua zi, se răspândise prin sat vestea să NOGD fusese ucis de tatăl unui băiat ce dispăruse dintr-un sat îndepărtat. După moartea tatălui, Rorrug a renunţat la comerţul cu sclavi.

Nina Petre
24 martie 2015