Anna karenina

umis x. Dar ca să fii prieten, trebuie să te gindeşti la sta

rea sufletească a prietenilor tăi, şi mă tem că dumneata nu

faci acest lucru pentru Alexei Alexandrovici. inţelegi ce

vreau să spun ? zise contesa, ridicind spre dinsul ochii săi

minunaţi şi visători.

1 Prietenii prietenilor noştri sint prietenii noştri (fr.).

343

—In parte, contesă, imi dau seama că situaţia JuJ

Alexei Alexandrovici... răspunse Oblonski,

neinţelegind

bine despre ce era vorba şi de aceea dorind să nu

iasă

din generalităţi.

—Schimbarea nu e de ordin extern, rosti cu severitate

contesa Lidia Ivanovna, urmărindu-l in acelaşi timp

cu o

privire de indrăgostită pe Alexei Alexandrovici, care

se

ridicase şi se indreptase spre Landau. I s-a schimbat

inima,

i-a fost dăruită o inimă nouă şi mi-e teamă că nu te-ai

gindit

indeajuns la transformarea care s-a săvirşit intrinsul.

—in linii generale, pot să-mi dau seama de această

transformare. Am fost totdeauna prieteni, şi acum...

zise

Stepan Arkadici, răspunzind cu o căutătură duioasă la

pri

virea contesei, in timp ce cumpănea in minte cu

care

dintre cei doi miniştri se afla in mai bune relaţii

con

tesa, ca să hotărască pe lingă care dintre dinşii s-o

roage

să intervină.

—Transformarea care s-a săvirşit intr-insul nu-i poate

slăbi sentimentul de iubire faţă de aproapele său, ba

dim

potrivă trebuie să-i sporească acest simţămint. Mă

tem

insă că dumneata nu mă inţelegi. Nu doreşti ceai ? il

in

trebă contesa, arătind cu ochii spre un fecior care

adusese

pe o tavă ceştile cu ceai.

—. intr-adevăr, nu destul de bine, contesă... Desigur,

nenorocirea lui...

— Dar nenorocirea asta s-a prefăcut in cea mai mare

fericire cind i s-a innoit inima, şi Cel-de-sus ii umple

toată fiinţa ! exclamă contesa, uitindu-se drăgăstos la

Stepan Arkadici.

„Cred că am s-o pot ruga a vorbi şi cu unul, şi cu celălalt",

se gindi Oblonski.

—■ O, fireşte, contesă, zise Stepan Arkadici ; dar imi

inchipui că aceste schimbări sint atit de intime, incit nimeni

— nici persoana cea mai apropiată — n-ar indrăzni

6ă vorbească despre ele.

—Dimpotrivă, trebuie să vorbim şi să ne ajutăm unii

pe alţii.

—Da, fără indoială, dar sint unele deosebiri de con

vingeri, apoi... urmă Oblonski, cu zimbetul cel mai

blind.

—NU pot exista deosebiri de vederi, cind este vorba

de un adevăr sfint...

344

—O, da, desigur, dar... şi Stepan Arkadici tăcu, fisticit,.

dindu-şi seama că era vorba de religie.

—Mi se pare că are să adoarmă numaidecit, şopti

Alexei Alexandrovici, apropiindu-se de Lidia

Ivanovna.

Stepan Arkadici intoarse capul. Landau şedea cu capul

plecat Iingă fereastră, rezemat de braţele şi de speteaza

fotoliului. Simţind privirile intoarse spre el, francezul ridică

fruntea şi zimbi naiv, ca un copil.

—Nu vă uitaţi la dinsul, ii rugă Lidia Ivanovna şi, cu

un deget uşor, impinse un scaun spre Alexei

Alexandro

vici. Am băgat de seamă... incepu contesa să spună

ceva,

i i; ir tocmai atunci intră feciorul cu o scrisoare. Lidia

Iva

novna citi la repezeală misiva şi, după ce-şi ceru

iertare,

≪ixise răspunsul cu o iuţeală extraordinară. Dădu

fecioru

lui răspunsul şi se intoarse Ia masă. Am băgat de

seamă,

urmă contesa, că moscoviţii, mai cu seamă bărbaţii,

sint

oamenii cei mai nepăsători faţă de religie.

—A, nu, contesă. Mi se pare că moscoviţii au reputaţia

(!<■ a fi oamenii cei mai neclintiţi in credinţa lor,

răspunse

Stopan Arkadici.

—După cite inţeleg, dumneata faci parte, din neno

rocire, dintre cei nepăsători, spuse Alexei

Alexandrovici

către Oblonski cu un zimbet obosit.

—Cum poţi fi nepăsător ? ! izbucni Lidia Ivanovna.

—in această privinţă, nu-s deloc nepăsător, dar sint

Incă in aşteptare, zise Stepan Arkadici cu zimbetul

său

care indulcea cuvintele. Cred că incă n-a venit pentru

mine

clipa unor astfel de intrebări.

Karenin şi Lidia Ivanovna schimbară o privire.

— Niciodată nu putem şti dacă a venit vremea ori nu;

rosti cu severitate Alexei Alexandrovici. Nu trebuie să ne

intrebăm dacă siniem ori nu sintem gata, Harul nu se podupă

pregătirea oamenilor. El nu se pogoară uneori

asupra celor ce se trudesc, ci se pogoară asupra celor nepregătiţi

— ca asupra lui Saul.

— Nu. Mi se pare că incă nu, spuse Lidia Ivanovna;

care inti'e timp urmărise mişcările francezului.

Landau se sculă şi veni spre dinşii.

—imi daţi voie să vă ascult şi eu ?

—Cum de nu ! Nu vroiam să te tulbur ! răspunse Lidia

Ivanovna, privindu^l cu duioşie. Ia loc Iingă noi.

345

—Trebuie numai să nu inchizi ochii, pentru a nu fi

lipsit de lumină, adăugă Alexei Alexandro viei.

—Ah, dacă ai şti cit de fericiţi sintem, simţindu-i veş

nica prezenţă in inimile noastre ! — urmă contesa

Lidia

Ivanovna cu un zimbet exaltat.

—Uneori omul poate să se simtă in stare a se ridica

la asemenea inălţimi, zise Stepan Arkadici, simţind că

se

preface atunci cind recunoaşte religia ea ceva

inălţător, şi

in acelaşi timp neputindu-se hotări a se arăta libercugetător

faţă de contesă, care — printr-un singur cuvint

spus

lui Pomorski — i-ar fi putut da postul dorit.

—Cu alte cuvinte, dumneata vrei să spui că-1 impie

dică păcatul ? il intrebă Lidia Ivanovna. Asta e o

părere

greşită. Păcatul nu mai există pentru cei credincioşi ;

pă

catul li-e răscumpărat. Pardon, adăugă contesa,

uitindu-se

la feciorul care intră din nou cu un alt bilet. il citi şi

răs

punse verbal : ≪Spune-i că miine, la marea ducesă≫.

Pen

tru un credincios nu există păcat, urmă ea.

—Bine, bine, dar credinţa fără fapte e moartă, spuse

Stepan Arkadici, amintindu-şi de această frază din

cate

hism şi subliniindu~şi independenţa numai printrun

zimbet.

—Poftim, asta e din epistola apostolului Iacov, spuse

Alexei Alexandrovici către Lidia Ivanovna cu

oarecare

mustrare, ca despre o chestiune pe care o dezbătuseră

de

mai multe ori. Cit rău a făcut interpretarea falsă a

acestui

pasaj ! Nimic nu te indepărtează atit de credinţă ca

această

interpretare. Se zice : ≪N-am făcut fapte bune. de aceea

nu

pot să cred≫, asta insă nu s-a spus nicăieri. S-a spus

toc

mai contrariul.

—Să te osteneşti pentru Dumnezeu, să-ţi mintuieşti

sufletul prin munci şi prin post, rosti contesa Lidia

Iva

novna cu dezgust şi cu dispreţ — acestea sint părerile

bar

bare ale călugărilor noştri... Aşa ceva nu s-a spus

nicăieri.

E mult mai simplu şi mult mai uşor, adăugă contesa,

uitin

du-se la Stepan Arkadici cu acelaşi zimbet de

incurajare

pe care-1 folosea atunci cind imbărbăta la curte pe

tinerele

domnişoare de onoare, fisticite din pricina noului

mediu.

—Sintem mintuiţi de Christos, care a suferit pentru

noi. Sintem mintuiţi prin credinţă, intări Alexei

Alexan

drovici, incuviinţind cu privirea cuvintele contesei.

346

—Vous comprenez l'anglais ?' intrebă Lidia Ivanovna

şi, primind un răspuns afirmativ, se sculă şi incepu

să

caute printre cărţile de pe un raft mie. Vreau să citesc