Anna karenina

pot duce eu aici ?

Dezmeticindu-se pentru o clipă, ea se ingrozi cind văzu

Că-ţi călcase hotărirea de a fi liniştită. Dar Anna nu se

pulu linişti, deşi ştia că dărima totul. Nu se putea reţine

.II nu-i reproşeze nedreptatea lui. Nu era in stare să se

i.l/tpineaseă.

— N-am spus niciodată aşa ceva. Am spus numai că

IIM inţeleg iubirea asta subită.

- Dar tu, care te lauzi cu sinceritatea ta, de ce nu

■pul adevărul ?

13 355

—Niciodată nu mă laud şi niciodată nu mint, rosti el

incet, stăpininrfu-şi minia care incepea să elacotească

in-;

tr-insul. imi pare rău că. nu respecţi...

—Respectul a fost născocit ca să ascundă lipsa, de dra

goste. Şi dacă nu mă mai iubeşti, ar fi mai frumos şi

mai

cinstit să mi-o spui.

—Nu. Asta e de neindurat ! izbucni Vronski, sculindu-

se de pe scaun. Apoi se epri in faţa Annei şi rosti

răs

picat, stapinindu-şi cuvintele amare care-i veneau

pe

limbă : De ce-mi pui răbdarea Ia incercare ? Are şi

ea o

margine.

—Ce vrei să spui cu asta ? strigă Arma, uitindu-se cu

garează la expresia de ură intipărită limpede pe chipul

lui

şi mai cu seamă in ochii săi cruzi şi ameninţători.

—Vreau... să spun... incepu Vronski, dar se opri. Tre^

buie să te intreb : ce vrei de la mine ?

—Ce-aş putea să vreau ? Nu pot să vreau decit un lu

cru : să nu mă părăseşti, cum ai de gind, adăugă

Anna,

inţelegind tot ceea ce el nu spusese pină la capăt. Dar

nu

vreau asta, asta trece pe planul al doilea. Eu vreau

dra

goste, iar dragoste nu mai există. Aşa că totul s-a

sfirşit [

Anna se indreptă spre uşă.

—Stai ! Sta-ai ! strigă Vronski fără să-şi descreţească

cutele posomorite ale sprincenelor, dar apucind--o de

minăca

s-o oprească. Despre ce e vorba ? Am spus că

plecarea

trebuie aminată cu trei zile, şi tu minai răspuns că mint

şi

că sint un om necinstit.

—Da, repet şi acum că un bărbat care-mi impută că a

jertfit totul pentru mine, răspunse Anna, amintdndu-şi

cu

vintele lui Vronski dintr-o ceartă anterioară, e mai rău

de

cit un om necinstit : e un om fără inimă.

—N,u. Orice răbdare are o margine J strigă e] şi-i lăsă'

repede mina.

≪Mă urăşte... e limpede*, işi zise Ama şi, in tăcere,1

fără să se uite inapoi, ieşi din odaie cu paşi nesiguri.

≪Iubeşte o altă femeie : asta e şi mai limpede, gindi

Anna, intrind in odaia ei. Eu vreau dragoste, şi dragoste

nu niai există. Aşa că totul s-a sfirşit, repetă ea vorbele

pe care le rostise mai inainte, şi trebuie s-o sfirsesc*

356

l >ar cum ?≫ se intrebă Anna şi se aşeză intr-un fotoliu

|n Ci (a oglinzii.

I Vin cap ii roiau fel de fel de ginduri. La cine să plece ? |.

matuşă-sa care o crescuse ? La Dolly ? Sau să plece